De ce este conisderată Marea Caspică un lac, dacă se numește mare?
Contrar numelui său, Marea Caspică poate fi considerată atât mare, cât și lac. Cei mai mulți savanți, printre care și Dr. Michael Kukral, autor și profesor de geografie la Institutul Rose-Hulman din Ohio, consideră că Marea Caspică este un lac. Deși de-a lungul istoriei a fost considerată ca fiind o mare datorită dimensiunilor ei și a apei sale sărate, caracteristicile predominante ale ei sunt caracteristicile lacurilor. Cele mai multe confuzii provin din faptul că nu există definiții convenite la nivel internațional pentru termenii de mare și lac.
Mările de cele mai multe ori sunt definite prin faptul că sunt conectate cu cel puțin un ocean sau o mare, iar conexiunea se face prin apă sărată, ceea ce nu este valabil în cazul Mării Caspice. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration) din Statele Unite afirmă că mările sunt parțial înconjurate de uscat, iar Marea Caspică este în totalitate mărginită de uscat. Mările au apa sărată. Chiar dacă apa Mării Caspice nu este dulce, salinitatea ei este diluată de fluxul de apă dulce, mai ales în partea de nord.
Dacă Marea Caspică este sau nu un lac are este o întreabre care are și implicații politice și economice. Dacă este într-adevăr un lac, Organizația Națiunilor Unite (ONU) și legile internaționale nu au control asupra apelor sale. Un alt aspect important este faptul că în jurul și sub Marea Caspică se află importante zăcăminte de petrol, ceea ce face ca aceasta să fie importantă și din punct de vedere economic.
Dacă Marea Caspică este într-adevăr lac, aceasta conține 40% din apa tuturor lacurilor din lume. „Este cel mai mare lac din lume”, spune profesorul Kukral. De asemenea este lacul cu cea mai mare suprafață din lume.