Conform Wikipedia, roșia (Solanum lycopersicum) este o plantă din familia Solanaceae, apropiată pe linie genetică de următoarele plante: tutun, ardei, cartof, vânătă și physalis alkekengi.
Din punct de vedere botanic roșia este un fruct. În anul 1893, Curtea Supremă a SUA a decis în mod unanim că la colectarea taxelor vamale roșiile trebuie considerate legume (deși curtea a trecut în revistă faptul că din punct de vedere botanic, roșiile sunt fructe). În anul 2001 Uniunea Europeană a decis oficial că roșia este fruct, și nu legumă.