Care este lacul cu cea mai mare adâncime de pe Terra? Nu mă refer la adâncimea medie, ci la adâncimea maximă.
Lacul cu cea mai mare adâncime este Lacul Baikal, din Rusia. Acesta are adâncimea maximă de nu mai puțin de 1642 m. Are și adâncimea medie cea mai mare, aceasta fiind de 744,4 m.
Lista cu cele mai adânci lacuri de pe Terra:
1. Lacul Baikal, Rusia - 1642 m. Este cel mai adânc lac din lume și din Asia.
2. Lacul Tanganyika, Tanzania, R.D. Congo, Burundi, Zambia - 1470 m. Este cel mai adând lac din Africa și al doilea cel mai adânc din lume.
3. Marea Caspică, Iran, Rusia, Turkmenistan, Kazakhstan, Azrbaidjan - 1025 m.
4. Lacul Vostok, Antarctica - aproximativ 1000 m.
5. Lacul O'Higgins-San Martín, Chile, Argentina - 836 m. Este cel mai adânc lac din America de Sud.
6. Lacul Malawi/Niassa, Mozambic, Malawi, Tanzania - 706 m.
7. Lacul Issyk Kul, Kyrgyzstan - 668 m.
8. Lacul Great Slave, Canada - 614 m. Este cel mai adânc lac din America de Nord.
9. Lacul Crater, SUA - 594 m.
10. Lacul Matano, Indonezia - 590m.
Cel mai adânc lac din Europa este Lacul Hornindalsvatnet, din Norvegia, cu o adâncime de 514 m.
Cel mai adânc lac din România este lacul de acumulare Vidraru, cu o adâncime de 155 m.